sorinteodor

Live, opening for Napalm Death

2009-01-25T21:28:00.009+02:00

Thanks go to Valeriu!

Photo session Warganism ianuarie 2009

2009-01-11T21:48:00.003+02:00

A trecut un an

2008-11-02T23:52:00.000+02:00

...de la campionatul de handbal din Franta...si nu am mai scris nimic de atunci.
Anul asta stau acasa, pentru ca scoatem un album nou, Centipede, cu Warganism (noul nume al trupei Dies Irae) si vom lansa LP-ul asta in Live Metal Club, pe 28 noiembrie.

În Franţa, la CM de handbal feminin

2007-12-21T15:26:00.000+02:00

O călătorie neaşteptată pentru mine anul acesta a fost periplul franţuzesc prin 3 oraşe (pe Coasta de Azur, în Burgundia şi apoi la Paris) în acest decembrie.
La Toulon, apoi la Dijon şi în capitala Franţei, am însoţit echipa României la CM handbal. A fost o perioadă destul de obositoare, dar până la urmă plăcută.
Mai rău e că i-am lăsat pe colegii de trupă singurei, la înregistrarea albumului, dar nu e nimic, mă revanşez şi trag şi eu chitara mea în ianuarie, sper.

Mai jos, câteva poze:

Amintiri din Delft

2007-11-08T18:44:00.001+02:00

Oraşul de poveste de lângă Haga, în doar câteva poze. Deja transformate în amintiri şi vise.

Vreau să-mi bag un cip în creier şi să stau toată ziua pe net!

2007-11-01T09:28:00.000+02:00

Întrerup puţin serialul cu Amsterdam pentru că îmi place o nouă temă zilele astea.
Prieten vechi, Uriaşu, acum plecat în Canada de vreo 2 ani, mi-a dat ieri un link către un sondaj realizat în Statele Unite, referitor la impactul internetului asupra populaţiei.
Rezultatele acestui sondaj sunt năucitoare. Dar pentru mine total grăitoare.

Deci, să vedem:
punctual
1. în primul rând, 24% din respondenţi au afirmat că internetul poate servi uşor drept înlocuitor al unei persoane iubite sau al unui prieten bun.
2. mai mult de 1 din 4 respondenţi la sondaj au profil pe un myspace.com sau pe un hi5.com, ştiţi voi, acele siteuri frumoase, cu poze şi cu prieteni necunoscuţi de pe net (trebuie să recunosc că sunt şi eu înghiţit de aceste siteuri - ca să găsesc o scuză care poate merge şi o haliţi voi spune că am făcut acele profiluri ca să ajut la promovarea trupei în care cânt, hahaha). Bine, sondajul lor e pentru mine hilar şi pentru că detaliază acest procent de respondenţi, împărţindu-i în 32% democraţi şi 22% republicani. Tare!

acum ajungem la cea mai mişto întrebare a sondajului

3. au fost întrebaţi americanii dacă ar fi de acord să-şi facă un implant în creier cu care ar putea accesa nonstop, pe o cale sigură, internetul. Genială întrebarea!
Ei bine, 11% au răspuns că ar face-o în mod sigur sau destul de sigur, DOAR 4% DIN NUMĂRUL TOTAL AU SPUS CĂ NU SUNT SIGURI...IAR 3 DIN 4 AU SPUS CĂ NU AR FACE-O PREA CURÂND, DAR ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ S-AU ESCHIVAT TOTAL.

şi încă una bună

4. 18% au fost foarte dornici să implanteze copiilor un "tracking device", ca să-i poată urmări pe unde se duc. Cum punem noi la şoferii profesionişti GPS, ca să nu consume benzina aiurea. Genial. Apoi copiii, dacă tot au chip-ul ăla implantat, vor creşte mari şi o să intre pe net cu el, mare lucru să-l upgradeze puţin. Hahaha!

Aşa că mă adaptez şi eu din mers, că oricum peste vreo câţiva ani vor fi şi la noi destui care să fie de acord cu ideile astea. Cel puţin, masa formată de tineri între 18-23 de ani, zic eu.

Vreau să-mi bag un cip în creier şi să stau nonstop pe messenger, că acum nu stau destul. Dacă vreţi să-mi daţi un buzz pe la 3 noaptea, voi fi acolo. Ce dacă mă trezesc un pic, putem râde 10 minute şi ne culcăm la loc!

Amsterdam şi câteva zile şi nopţi

2007-10-26T00:09:00.001+02:00

Scriu iarăşi câteva cuvinte despre Amsterdam. La mine, aici în Bucureşti, nu au dat încă drumul la căldură, mi-am cumpărat o aerotermă să nu mor de frig. Dar măcar gândul la săptămâna trecută mă mai încălzeşte un pic.

Amsterdamul mi s-a înfăţişat în prima zi din "goana" bicicletei, extraordinar, eu strecurându-mă încet printre bicicletele staţionate, aflate la stop, încercând să fiu atent la prioritatea de dreapta, cum fusesem învăţat. Am ajuns şi la Museumplein, unde sunt plasate cele mai mari muzee din Amsterdam, Van Gogh şi Rijksmuseum, pe care le-am vizitat mai târziu.

Am întrebat atunci când m-am rătăcit, oricum toţi ştiu bine engleza. M-au impresionat şi eleganţa tuturor,a femeilor şi a bărbaţilor, eleganţă neştirbită de mersul pe bicicletă. Eleganţă ce expiră din ţinută şi din atitudine, cred.
Piaţa de flori, sutele de coffeeshopuri, canalele diverse şi scăldate, din fericire pentru mine, în soarele apărut în zilele astea de octombrie.

Am fost şi per pedes prin Amsterdam, următoarele zile. Am văzut şi red light district, m-am distrat când o tipă aflată în vitrină le-a făcut un semn sugestiv unor domni care o priveau insistent cu gurile deschise...le-a făcut semn să îşi închidă gurile căscate şi ei s-au conformat, ruşinaţi.
Un domn în vârstă a văzut că eu cu Anda stăteam pe bănci diferite în tramvai...aşa ca s-a ridicat de lângă mine, făcându-ne semn să ne aşezăm unul lângă celălalt.
Şi mai sunt şi pozele.

Iar nopţile au fost la fel de frumoase...un club de salsa unde blondele olandeze dansau cu metişi, mulatri, negri sau hispanici pe ritmurile super îndrăcite ale muzicii acesteia, apoi într-un gay bar super stilat, unde erau şi bărbaţi dar şi femeile care veniseră drept cele mai bune prietene ale lor...apoi într-un club de house, unde alături de dj-ii care mixau live, a urcat pe scenă şi un chitarist de metal, care a cântat distorsionat, alături de ei, câteva piese. Excelent!

Olanda...de unde să încep?

2007-10-21T15:57:00.000+02:00

De unde să încep să povestesc? Ce mi-a plăcut mai mult?...
Cea mai frumoasă vacanţă din anul acesta am făcut-o săptămâna aceasta...în Olanda, plecând direct de la meciul pe care România îl susţinuse împotriva echipei lor, la Constanţa.
Nu credeam că voi rămâne aşa de plăcut impresionat, am acum o stare de dulce reverie, gândindu-mă la zilele însorite (din fericire am prins o vreme excelentă) petrecute la Amsterdam, Haga, Rotterdam sau Delft.

Cred că voi povesti mai multe întâmplări de acolo...cert e că pentru primul episod, m-am gândit să vă spun câteva lucruri care le găseşti cam greu prin România. Ce au ei în plus de îmi vine să mă mut acolo mâine?

Ca în restul Europei de Vest, veţi găsi relaxare şi o seninătate normală pe chipurile oamenilor. Scriam acum câteva luni despre cum am pedalat prin Central Park în New York, acum mă gândesc cu nostalgie la zilele de pe Amstel. Cum am stat la semafoarele de biciclete, intr-un trafic extraordinar de lejer...m-am obisnuit imediat cu mersul pe bicicleta acolo - pe toate strazile sunt piste de biciclete si trebuie doar sa fii atent sa dai prioritate de dreapta.

O fază m-a dat pur şi simplu pe spate, la figurat, bineînţeles. Făceam o fotografie prietenei mele Anda pe un pod din Delft. Eu stăteam pe trotuarul de vis-a-vis faţă de ea, încercând să găsesc un unghi bun. La un moment dat, de pe strada din partea stângă a podului, un camion se pregătea să facă o curbă şi să intre pe podeţ. Dar...şoferul a observat că eu îi făceam o poză Andei şi s-a OPRIT, FĂCÂNDU-MI SEMN SĂ FAC EU POZA ÎNTÂI, APOI EL VA TRECE PE POD. Mi s-a părut fantastic ...cum pot oamenii să se comporte aşa...e destul de utopic pentru o ţară ca România.

Şi singurul lucru care m-a demoralizat puţin s-a întâmplat în Amsterdam. Pe o stradă vecină cu casa în care stăteam, într-un cartier apropiat de centru, am găsit un bar românesc, o bodegă sinistră, dinăuntrul căreia răsunau manelele. Pe uşa întredeschisă puteai observa nişte românaşi care dădeau de zor în aşa-zisele păcănele.
Mi s-a făcut scârba...am pus şi aici o poză, de unde puteţi vedea numele bodegii sinistre care fusese deja închisă o dată, anul trecut, pentru că poliţia olandeză găsise droguri interzise asupra patronilor şi prostituţia ilegală era de asemenea susţinută de personalul din bar. Excelent! Am fost înapoi în România şi acolo, pentru 5 minute de coşmar.

Este un oraş excelent Amsterdamul. Şi Haga sau celelalte la fel. Voi mai scrie despre ele în zilele următoare.

Imagini

2007-10-05T15:09:00.000+02:00

E octombrie. Şi am ieşit cu bicicleta azi iarăşi, sunt liber. Am vrut să mai văd soarele ăsta câte zile o mai ţine.
Cred că deja e stresant subiectul ăsta cu bicicleta, dar jur că e extraordinar să te plimbi fără griji prin oraş. Şi dacă grijile există, să le aprofundezi încet-încet, dacă eşti masochist, în timp ce defilezi printre şantiere, străzi distruse ca după bombardamente naziste, oameni amărâţi, indiferenţi, surzi, liceeni şi liceence derutaţi şi derutate, dar trendy în îmbrăcăminte.
Imagini, da, imagini...cea mai frumoasă imagine a fost însă una din parcul Herăstrău. Din partea cu terasele de fiţe, o ştiţi desigur voi cei care sunteţi din Bucureşti şi n-aveţi altă treabă decât să citiţi aberaţiile mele.
La una din terase, unde am ales să mă odihnesc puţin şi să beau o bere suedeză, am întâlnit o linişte şi o pace greu de găsit. Şi mă gândeam, comparam imaginea de acum, aceea a unei terase destul de luxoase, dar prăfuite, dar cu pernele languros aşezate pe canapelele de lemn...cu imaginea de acum 2 luni doar...nebunească, de noapte albă, condimentată cu fetiţe care mai de care mai fiţoase şi băieţi aşijderea, ieşiţi la agăţat.
La terasă eram doar eu, chelnerii care jucau table şi înjurau printre dinţi, dar departe de mine, iar în partea opusă mie, tot pe marginea lacului, stătea o fată frumoasă care citea o carte. Nu ştiu ce carte. Dar tot peisajul acesta îmi pare unic, e ceva simplu şi atât de îmbietor.
Nu am poze şi îmi pare rău, nu am un telefon care să facă fotografii bune. Ţin imaginile astea pentru sufletul meu.

Nesimţirea supremă

2007-09-27T12:38:00.000+02:00

Pot fi date oare exemple, în viaţa reală, pentru această stare grobiană, inferioară, caracteristică unor fiinţe virtuale mai degrabă decât oamenilor sau animalelor? Se pare că da, din păcate.

Cristi Roman m-a invitat să scriu despre administraţia publică, atotştiutoare şi atât de diplomată în răspunsurile sale sforăitoare, la TV sau în presa scrisă.

La suprafaţă găsim un sistem de comunicare foarte binevoitor, primarii au bloguri, exista site-uri unde intră în contact cu orăşenii ăştia mulţi din Bucureşti. Dar, deşi iau în seamă unele din propunerile solicitate de omul de rând (vezi aici cele rezolvate de Cristi, nişte lucruri de primă importanţă, nesesizate de ei), nu sunt capabili să rezolve alte 1000 de probleme mici, care ne pun cu faţa în parbriz sau în asfalt, la propriu şi la figurat, în fiecare zi.

Eu sunt nervos pentru că am şi eu problema mea, la care nu cred că va exista prea curând rezolvare. Mie îmi place mult să merg pe bicicletă, chiar dacă am o maşină foarte bună. Şi merg la serviciu aproape zilnic vara şi toamna. Chiar dacă s-au realizat recent câteva piste de biciclişti în centru, pline din păcate de maşini parcate ilegal şi de pietoni bătrâni sau tineri încă ancoraţi în Epoca de Aur cu mintea lor nesimţită, totuşi bicicliştii sunt priviţi la fel de strâmb de administraţie şi de restul populaţiei.

Mi-e silă, îmi vine să vomit când mă gândesc la nenumăratele dăţi când era să intru în vreo maşină din cauza unei haite de câini ce mă urmărea prin centru sau prin cartierele mai puţin rezidenţiale. Şi în Primăverii dar şi în Tei, aceleaşi probleme tâmpite. Dacă aş ieşi cu o puşcă ( aşa îmi vine uneori, deşi nu posed arme de foc:)) la câini, poate aş fi dat drept exemplu de om fără minte la Protv, ca tot au început campania aia de înfiinţare a poliţiei animalelor.

Sunt sigur că nesimţirea supremă, pe care iată, o putem găsi în viaţa noastră în persoana acestor grăsani proşti din funcţiile lor nenorocite, va învinge în lupta cu noi.

Asta dacă rămânem aici, să le dăm apă la moară. Poate că nu vom rămâne să fim muşcaţi, călcaţi de maşini şi nefericiţi din cauza nesimţirii lor la sfârşitul unei zile normale.
Poate ne vom căra la Amsterdam sau Dublin.

Hai pa!

fiumicino lazio

2007-08-29T16:33:00.001+03:00

Am stat în primul rând la Rolling Stones!

2007-07-18T12:16:00.000+03:00

Aseară am stat în primul rând la concert, la Rolling Stones. Nu ştiu cum, dar am ajuns acolo, lângă gardul păzit de bodyguarzi, lângă scenă, hipnotizat apoi întregul concert de felul în care The Stones pot cânta, la 60 de ani.
Am avut o senzaţie...la prima piesă, la Start Me Up, mi-a venit în cap un gând...să-l sun pe tatăl meu şi să-i spun "tată, tată, sunt în primul rând la The Rolling Stones! Şi cântă fantastic!"...tatăl meu a murit în 2000 şi era un mare fan al muzicii rock şi al celor de la The Rolling Stones, bineînţeles. Aseară mi se părea că doar e plecat undeva, într-o ţară depărtată.

Cred că el a vrut să stau în primul rând la The Stones.

Casa cu fantome

2007-07-18T12:11:00.001+03:00

Încercând să găsesc drumuri noi, am mers cu bicicleta pe bulevardul Kiseleff. Bineînţeles, toată zona centrală a Bucureştiului este delicioasă într-o astfel de plimbare. Am mers încet, încercând să nu pierd nimic din frumuseţea vilelor şi conacelor aflate acolo.

Printre ele, o casă foarte ciudată...părăsită, cu geamurile pe jumătate sparte...potrivită întru totul unui thriller. Am făcut câteva poze, din păcate cu telefonul doar...şi le aşez aici...
E interesantă şi merită să vă opriţi câteva minute în faţa ei, să gustaţi din diverse unghiuri tristeţea de acolo.

Norii la B'estival

2007-07-18T12:09:00.000+03:00

Biciclist în Bucureşti

2007-06-22T15:28:00.000+03:00

Nervos, ajuns la serviciu de curând, m-am hotărât să-i dau în gât pe toţi: primăria, prefectura, tinerii, bâtrănii, câinii, maşinile, etc...tot ce mi-a stat în cale pe drumurile mele de biciclist din nou începător, dupa vreo 15 ani, în a doua mea zi de practică pe drumuri bucureştene.

Ieri am ieşit cu noua mea biclă, cu viteze şi viteze, prin parcul Herăstrău, dar am fost foarte fricos până am ajuns acolo. Am mers numai pe trotuare prin Tei iar apoi, din Floreasca, treaba s-a mai schimbat pentru că am tăiat drumul prin parcuri.
Azi însă m-am aventurat în mai multe călătorii. Mai întâi a trebuit să ajung la serviciu la Anda, pe la piaţa Operei,aşa că am luat-o cătinel pe Ştefan cel Mare, am cotit-o pe Dorobanţi către Romană şi de acolo am mers prin combinaţia Calea Victoriei şi mai departe pe Berzei şi am ajuns la intersecţia unde Bd. Elisabeta (fost Kogalniceanu) se întâlneşte cu liceul Lazăr. Acolo, la colţ de Cişmigiu. Am mers la dreapta către Piaţa Operei şi cu stupoare, după ce mi se întâmplase până atunci în trafic (claxoane, nervi, greutatea cedării priorităţii de către maşini) am descoperit aici o pistă de biciclete. Bravo mă! Dar ce bravo, că pista, la cât de lat e trotuarul, era ocupată, în ciuda nervilor mei, ba de persoane care mergeau cu capul în jos, ba de studenţi şi studente tâmpite care picaseră probabil examene şi plângeau, ba de câini scoşi la plimbare exact pe acea pistă de biciclete.

Spre comparaţie, în Amsterdam sau New York, dacă mergi pe acea pistă, rişti să fii accidentat nasol sau chiar omorât.
La noi, rămâne doar să blestem amar pe toţi aceşti nesimţiţi, să îi înjur din mers, să îi scuip din mers eventual, să mă cert şi să uit că am ieşit totuşi cu bicicleta, adică la o relaxare spre serviciu.

Drumul de la Piaţa Operei la televiziune a fost mai puţin greoi dar m-am poticnit totuşi, ca o maşină în trafic, pe la Piaţa Buzeşti, unde trotuarele sunt ocupate de maşini şi carosabilul e îngust. Rişti să fii călcat. M-am strecurat pănă la urmă, am transpirat, am traversat şi Piaţa Victoriei, ca pişatul boului la un moment dat că nu mai aveam chef să respect regulile şi am ajuns pe lângă Parcul Kiseleff...domol îndreptându-mă pe bicla spre televiziune.

Da, diseară trebuie tot pe ea să mă întorc acasă.

P.S.: Poza de la început, cu titlu ironic, reprezintă un ricksha+boy în New York. Acolo merge totul bine. Merg şi bicicliştii, ricşele, maşinile, autobuzele.

O noapte...ba nu, seara "alba"

2007-05-06T10:45:00.000+03:00

Vineri seara am profitat, impreuna cu Anda, de noaptea alba a muzeelor si librariilor din Bucuresti. Am fost la muzeul Antipa, iar acolo am surprins in graba 2-3 cadre cu osemintele de mamut descoperite la noi in Colentina, cartierul asta in care dupa milioane de ani ne-am nascut sau crestem. Intrarea la muzeu - moka! Yes!

Dupa Antipa, am fost la Carturesti, dornici de a bea un ceai bun. Din pacate ceinaria era inchisa. Nu-i nimic, am cumparat 2 pachetele de ceai, din productia lor personala (al meu, cel fotografiat este cu portocale si cacao - fantastic) si le-am preparat acasa. O punguta de ceai - 7 lei.

De la Carturesti mi-am procurat si ultimul volum aparut in romaneste dupa Gabriel Garcia Marquez - Ceas rau.

Definitia de noapte alba nu se nimereste prea bine...pentru ca desi se spunea ca vor fi deschise all night long, majoritatea muzeelor se inchideau pe la ora 22.00. Cei de la Antipa (doamnele care supravegheaza vizitatorii) d-abia asteptau parca sa plecam...noi fiind printre ultimii dintre cei care paseau pragul muzeului in acea seara. Pacat! Si mai rau decat atat, de la ghereta de termopan facuta in interiorul muzeului drept ghiseu de bilete, se auzea, cand am plecat ( pe la 21.45) muzica orientala data la maxim. Printre vizitatori, cativa straini nedumeriti...

Jobinfo - nou proiect

2007-04-14T16:11:00.001+02:00

Am lansat impreuna cu prietenul meu Andrei Dub site-ul www.jobinfo.ro, un portal online de locuri de munca. Este un proiect mai vechi al nostru, care dateaza inca din 1999, de atunci am inregistrat numele si domeniul. La inceputul acelui an am scos pe piata 3 numere ale revistei cu acelasi nume, dar prin martie Andrei a plecat pentru mai multi ani din tara si am renuntat la acest proiect.
Acum, speram sa avem cat mai multi vizitatori. Site-ul este foarte functional, realizat cu web 2.0, o noutate pentru portalurile de gen. Am si acolo un blog updatat destul de des, despre piata locurilor de munca. Go check it out. Pentru a citi blogul trebuie sa va logati ca utilizatori.

Pozele cu noul stadion al lui Pinalti

2007-04-04T09:01:00.000+02:00

Foarte tare stadionul. 35 de camere de supraveghere inauntrul si in afara sa. Vreo 20 de plasme la nivelul tribunei oficiale. Curatenie maxima. Bravo nea Pinalti!

Şoferu' iadului?!!?

2007-04-03T22:46:00.000+02:00

Iata ce am surprins, impreuna cu prietena mea Anda, mergand pe sos. Colentina acum vreo 2 zile. Ce baieti, românii ăştia!

Calatoria la Piatra Neamt

2007-04-02T15:08:00.000+02:00

Cu ocazia meciului nationalei a avut loc. O saptamana sub Pietricica. La un hotel din centru. Nu m-am dus ca suporter, ci cu serviciul. Am fost bolnav cam 5 zile din cele 6 petrecute acolo, asa ca am privit orasul din perspectiva unui om gripat si nervos. Am bolit vreo 2 zile in hotel.

Iata si pozele. De la fereastra hotelului. Si inca una cu masina aia "branduita" cu insemnele nationalei. Maine vor aparea aici cateva si de pe stadion.

news-uri metalice

2007-03-02T12:59:00.000+02:00

Site-urile mele preferate de news-uri metalice sunt Metal Hammer, cel din Anglia, precum si Nuclear Blast Europe. Cred ca le verific aproape zilnic.

PAPA BUN!

2007-01-23T23:31:00.000+02:00

www.papabun.blogspot.com

Intrati pe blogul prietenului meu Fiu!!

Alta tare de tot, cu fulgi cu tot!

2007-01-12T19:10:00.000+02:00

Un utilizator nediabolic!

2007-01-12T17:42:00.000+02:00

FACETI SESIZARI AICI!

2007-01-12T17:08:00.000+02:00

Cu ajutorul prietenului Dan Cocea, va prezint un nou site foarte bun pentru cei care au probleme la munca. Apasati si plangeti-va!

Barsana - manastirea din lemn

2007-01-10T10:24:00.000+02:00

Ramasesem dator cu cateva poze din Maramures. Pe langa inchisoarea de la Sighet, am fost in aceeasi zi si la Barsana, acolo o preafrumoasa manastire isi are locul.
Pozele graiesc de la sine despre magia acelor plaiuri.

O pizza cu arestari!

2007-01-05T13:29:00.000+02:00

Trebuie sa intrerupem putin relatarile din Maramures, pentru ca ieri seara s-a intamplat o faza super tare. Impreuna cu un coleg, la serviciu, ne-am hotarat sa comandam cate o pizza la o firma care aducea asemenea produse oriunde in oras. Asa ca am asteptat vreo 50 de minute sa ne soseasca pizza, adusa de un baietel din acela pe motoreta...la un moment dat, il vad pe colegul meu cum soseste cu pizza...zicand : "uite, a uitat ala sa-mi dea sosul si bautura pe care o mai comandasem, pentru ca se certa cu politistii de la poarta, intrase desteptul pe langa bariera de la intrare cu motoreta si portarii erau super nervosi!"
Nu ne-am sinchisit prea tare de absenta sosului, apucandu-ne imediat sa halim.
Dupa vreo 40 de minute insa il vad pe colegul meu, in biroul lui, band usor din Fanta pe care cel de la pizza uitase s-o livreze.
Si normal, intreb, de unde e asta? "Pai tocmai m-a sunat desteptul ala, cica - ma scuzati, veniti la poarta sa va dau si Fanta - saracul era tot la poarta intreprinderii, unde politistii de paza il arestasera!"
Colegul meu a incercat sa vorbeasca cu ei, sa ii convinga sa il lase in pace pe sarmanul pizza boy, dar nu a fost posibil. Ei asteptau "echipa de interventie" pentru a face probabil un proces verbal. L-au arestat pe pizza boy pentru ca trecuse putin pe langa bariera cu motoreta lui de "dumb and dumber" intrand in curte!
Va dati seama cat am fost injurati noi...si saracu' si-a adus aminte si de Fanta aia...

Memorialul durerii...unei tari intregi

2007-01-04T00:07:00.000+02:00

Dupa ce ieri am incercat sa descretesc fruntile unora (incretite poate de prea multa carne si cozonac de Craciun:)), astazi voi incerca sa dezvolt un subiect mult mai serios...este vorba de muzeul inchinat victimelor comunismului, realizat de Academia Civica la Sighetul Marmatiei, acolo unde a fost una din cele mai crancene inchisori ale regimului cu adevarat sinistru.
Am fost acolo cu ocazia "expeditiei" efectuate in Maramures de anul nou si m-am bucurat ca am fost. Am realizat ca nu numai alte popoare pot sa-si planga asa cum trebuie eroii. Anul trecut am fost impreuna cu prietenul meu, Cristi Roman,la muzeul dedicat de unguri in Budapesta victimelor comunismului existent si la ei in tara in aceeasi perioada. Acel muzeu, denumit House of Terror, poate si pentru a atrage turisti, continea, intr-o singura casa (sediu al partidului nazist si al celui comunist apoi, deopotriva) mai multe dovezi, expozitii tematice despre perioadele negre din istoria poporului lor. Ne-am minunat amandoi deopotriva atunci si ne-am gandit ca ar fi bine sa initiem chiar noi un astfel de muzeu in Romania. Acum cateva zile mi-am dat seama ca avem si noi asa ceva si m-am bucurat ca e chiar foarte bine realizat (se pare ca Ana Blandiana a avut un aport destul de important la acest proiect, reusit in perioada 1993-1997).

Am vizitat muzeul "Memorial" de la Sighet si am fost placut impresionat de felul in care celulele erau transformate in expozitii, fiecare avand un rol bine definit, de a reflecta o anumita tema sau perioada a terorii comuniste. Cateva celule erau lasate in starea lor initiala, mai precis acelea in care murisera marii Iuliu Maniu si Gh. Bratianu. M-am infiorat si totodata m-am simtit bine ca nu am uitat,noi, unii dintre romani, perioada dureroasa care a lasat atatea urme pe fata noastra spirituala, de popor estic greu de integrat in UE.

M-a durut deopotriva cand am vazut niste cocalari, ca nu pot sa le zic altfel, facand poze "hazlii" cu diverse obiecte de acolo. Imi venea sa vomit...dar ce sa mai zic acum...ProTv-ul promoveaza manele si hotii din Italia in fiecare seara in ultima vreme, deci nu trebuie sa ne miram...

Va las sa contemplati cateva poze din acel muzeu...sper sa va ganditi si voi mai bine la ce reprezentam noi acum ca popor si la ce am putea deveni daca toti ar fi mai bine conectati la informatie, daca multi ar intelege starea de lucruri actuala, raportandu-se la ceea ce s-a intamplat pana acum...cei care uita sunt condamnati sa repete ranile istoriei.

Am pus un link la House of Terror, pentru a va lasa pe voi sa faceti o comparatie intre muzeul din Budapesta si cel de la Sighet.

IMPORTANT: DATI CLICK PE POZE PENTRU A LE VEDEA IN INTREGIME!

Obiceiuri si apucaturi de la Maramures

2007-01-03T15:58:00.000+02:00

Iata ca noul An a inceput pentru mine destul de in forta cum s-ar spune, cu un revelion nemaipomenit petrecut in tinuturile maramuresene, mai precis in satul Sieu. Si eu m-am simtit cu adevarat roman acolo, asa ca am tinut mortis sa ma imbrac in straiele noastre populare specifice acelor meleaguri. Am facut cateva poze si (zic eu) am gasit o noua pasiune, aceea de a intelege mai bine si de a explora, pe parcursul anului care incepe acum, obiceiurile si portul popular romanesc din mai multe zone ale tarii.
Calatoria pana in satul Sieu a fost in sine un prilej foarte bun pentru rememorarea unor peisaje ardelenesti sau pentru descoperirea lor pentru prima data. La intoarcere, pentru a evita aglomeratia "de sezon" din zona Predeal-Brasov sau de pe DN1 mai apoi, am ales calea ocolitoare de la Bran, Moeciu, Dambovicioara si Targoviste. Asa ca am mai vazut multe imagini deosebite. Din pacate nu le-am fotografiat si pe acestea, ma aflam la volan si consumam in acelasi timp si cateva clatite cu branza dulce si scortisoara pe ora (asa se explica aspectul usor umflat din pozele de mai sus:)) - a fost o expeditie plina de placeri gastronomice).
In timpul sejurului din Maramures am gasit timp si pentru vizitarea unor zone apropiate, mai exact manastirea de lemn din secolul XVII numita Barsana si cimitirul vesel de la Sapanta ( nu prea inteleg denumirea lui, cu toate inscriptiile hazlii de acolo, pentru mine nu exista cimitire vesele). In aceeasi zi am fost si la inchisoarea de la Sighet, transformata in Memorial, muzeu al suferintelor din perioada comunista. Despre acestea voi mai vorbi in zilele urmatoare si voi face chiar o comparatie cu obiective asemanatoare din tarile UE din Europa de Est.

Pana atunci, cateva poze din momentul imbracarii straiului popular de iarna (format din lecrec si cioareci, adica bunda aceea si pantalonii grosi). Sunt curios ce vor zice si colegii mei din Dies Irae, despre aceasta frumoasa deghizare:))

Pe maine!

Bradul e gata!!

2006-12-23T23:13:00.000+02:00

Iata si poza cu bradul mult admirat de toti trecatorii de pe Lacul Tei.

A iesit super pana la urma. Asa ca va las sa-l admirati.

Craciun fericit!

Poveste cu un brad

2006-12-22T13:16:00.000+02:00

Astazi am primit de la mama un brad super fain.
Am ajutat-o si pe ea sa-si duca bradul acasa, apoi am luat bradutul meu si timp de 2-3 minute, in calatoria de la apartamentul mamei pana la blocul meu, am interactionat cu vreo 10 persoane, pe putin...
Mai intai, tiganii care vand tigari de contrabanda (zici ca esti in Mexic la noi in Tei) in fata scarii, m-au rugat sa le spun de unde l-am cumparat. Le-am raspuns intr-o doara ca l-am primit si eu de la cineva.
Apoi, o doamna in varsta mi-a urat sanatate si noroc, admirand indelung bradul din mana mea, cat timp asteptam sa se faca verde la trecerea de pietoni.

Niste oameni de bine de pe strada unde stau incarcau gunoiul intr-o camioneta Rosal. Acestia nu si-au putut stapani la randul lor mirarea si au inceput sa intrebe "tot asa de scumpi sunt brazii astia frumosi?", la care eu, nesimtit, am raspuns "Scumpi, scumpi!"

Mai incolo putin, dupa ce tot auzeam in stanga si in dreapta voci care comentau in mod sigur bradutul nemaipomenit pe care il primisem, am fost oprit de 2 domni care alegeau pe indelete niste mandarine din cutiile asezate in fata aprozarului. Le-am raspuns si lor, la fel de politicos, dar din ce in ce mai multumit. Starea relativa de mahmureala si plictiseala pe care o aveam de dimineata a disparut in doar cateva minute, gratie acestui brad extraordinar.

Si e o poveste adevarata!

P.S. Bradul din poza nu e cel atat de admirat astazi. E unul facut acum vreo 3 ani. Poze cu bradutul de anul asta, peste 2 zile, tot aici.

BEST & WORST 2006

2006-12-18T17:18:00.000+02:00

La adresa http://mariusnicolescu.wordpress.com/2006/12/17/best-worst-in-2006/
puteti vota blogul Dies Irae, asa cum credeti de cuviinta. E o idee buna, pe care am preluat-o de pe blogul lui Cristi Roman, initiata de Marius Nicolescu.

MONSTRUL DE METAL

2006-12-18T00:03:00.000+02:00

Ieri, duminica, m-am hotarat sa-mi fac siesta intr-un parc destul de cunoscut pentru locuitorii cartierului Colentina, parcul Plumbuita...desi stau in zona de ceva timp, recunosc ca pana acum nu reusisem sa descopar "farmecul" acestui loc...Adevarul e ca ironia nu poate atinge si manastirea cu acelasi nume, zidita in 1573, care se ascunde in spatele parcului, langa un cartier de vile de tigani, care au poposit aici si au lasat locului urmele civilizatiei lor avansate prin construirea de castelase si vile deosebite, din termopan, fier si beton.

In schimb, nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut un ditamai monstru de metal, pare-se o fantana arteziana in timpul verii, asezata hodoronc-tronc in lacul de langa manastire. Am fotografiat-o si mi se parea ca pozez un fel de omagiu adus astronautilor rusi de prin anii '60. Daca te uiti la poza intorcand gatul intr-o parte, la 90 de grade, urmarind si reflectia constructiei aberante in apa, ai impresia ca privesti un satelit lansat de rusi, plutind fara tel in spatiu...

Oricum, plimbarea a fost frumoasa. Pana cand am dat de monstrul asta, bineinteles. Imi pare rau ca nu am fotografiat si gunoiul care mustea, efectiv, pe malurile lacului, creand, alaturi de colosul nesimtit din imagine, o atmosfera post-nucleara...Si asta la doar 5 km de centrul Bucurestiului aflat in semi-deriva, pregatit, de buna seama, pentru Uniunea europeana.

Sunt un om de televiziune?

2006-12-14T21:57:00.000+02:00

Da. Imi place mult sa fiu aici, aici unde lucrez. Sa fiu producator la sport. Sa fac grafica la jurnal, sa fac tot felul de chestii care implica munca intr-o redactie sportiva.

Oare cum am ajuns aici? Terminasem intai managementul si apoi am inceput sa fac si facultatea de filosofie. Nimic nu ma putea indrepta catre o redactie sportiva de televiziune.

Gratie prietenului meu bun, Cristi Roman, am inceput sa apreciez sportul...el lucra in redactia asta inainte de mine.

Si la inceput nu pot sa zic ca mi-a placut foarte mult, dar pe parcurs...am devenit pur si simplu acaparat de senzatiile pe care ti le poate da febra unui jurnal de sport, producerea unei transmisiuni de fotbal, etcetera.

Anii au trecut, nici nu stiu cand...4 ani si jumatate acum...dar timpul trece repede...si trebuie mereu sa gasesti noi argumente pentru a mentine placerea muncii, interesul...Cred ca pana acum e bine ca nu am probleme de acest gen. Mereu am reusit sa scap de perioadele in care simteam ca nu mai pot face fata.

Si am ajuns aici...voi incerca pe parcursul desfasurarii acestui blog sa impartasesc multe din intamplarile specifice unei redactii oarecare, dintr-o televiziune oarecare.

E un mediu interesant...nici nu stiti cat de interesant poate fi!

See you next time!

Ultimul degetel..pe mouse!

2006-12-13T00:06:00.000+02:00

Omul viitorului...cum ni-l inchipuim oare?

O fiinta cu adevarat puternica, eliberata de slabiciunile de zi cu zi, care nu se mai enerveaza la stopuri, conducand vehicule telepatic, comunicand la fel - prin puterea gandului...

sau ne gandim, copilareste, la un om solid din punct de vedere fizic...in platosa facuta din metale necunoscute acum, impenetrabile. Privind cu ochi de colos peste munti si mari. Ei, asta parca prea e o viziune de copil crescut in era comunista.

Totusi, ce ne leaga aproape pe toti in momentul asta e internetul. Din pacate sau din fericire. Stam pe bloguri, pe diverse site-uri, navigam, postam comentarii si enuntam cu mai multa sau cu mai putina sobrietate diverse idei. Idei care ne apartin sau care sunt preluate din summum-ul universal al unei gandiri omenesti care devine din ce in ce mai unitara, dominata de puterea cu care guvernele controleaza intreaga suflare, putere amplificata cu ajutorul pericolului inevitabil al terorismului.

Iata ce vroiam de fapt sa spun...acum cativa ani, razand, imi inchipuiam impreuna cu cativa prieteni, o fiinta a viitorului care ar urma in mod logic oarecum aceasta dezvoltare perpetua a informatiei. Noi ne imaginam un om ale carui membre, organe, muschi ar fi intr-o stare de "stand-by"...nimic nu mai functioneaza cum trebuie, totul e mort, mai merg bine doar functiile utile hranirii, prin perfuzii de exemplu.

Tot ce ar ramane functional din acest om ar fi un degetel, poate cel aratator sa zicem - asezat hotarat pe mouse, cu care omuletul nostru "leguma" va fi in stare sa tot dea clickuri peste clickuri....e o viziune destul de sumbra, dar pertinenta poate, daca e sa ne luam dupa acest nestavilit boom tehnologic si informational.

Imparatia somnului

2006-12-12T16:05:00.000+02:00

Azi am ajuns foarte devreme acasa...la ora 3.30 dupa-amiaza. Pur si simplu nu mai dadeam randament deloc si am decis sa ma intorc acasa si sa dorm putin.

Maine ma voi trezi iarasi la 10 si totul va reintra in normal.

Nu pot sa ma trezesc devreme, asa m-am obisnuit de ani buni ...si din cauza asta am tot avut dispute cu prietenii foarte apropiati, cei care trebuie sa puna ceasul desteptator la 0ra 6.30, 7, sau chiar 7.30. Nu suport!

Cand ma trezesc la 10, totul e frumos. Viata merge bine, munca e ok, chiar daca uneori scap la 19.30 , inspre seara, dar totusi...nu sunt fortat sa imi beau cafeaua la ore foarte mici.

Ce inseamna devreme?! ei bine, pentru mine "d e v r e m e" inseamna ora 9.

Am avut chiar o discutie amuzanta cu un prieten bun, Marian. El a trebuit, de curand, sa faca o inspectie tehnica pentru masina si avea programare de dimineata, la ora 8. Ca o paranteza foarte importanta, sa va spun ca lucreaza si el in acelasi regim ca mine. Nu se trezeste inainte de ora 10 dimineata.

Venind de la acea inspectie tehnica, m-a privit drept in ochi si mi-a spus :" azi dimineata am iesit pe la ora 7 din casa si am vazut pe strada o gramada de fetze, care mai de care mai imobile, triste, ...ei veneau din lumea lui Radu....lumea asta absolut necunoscuta...(Radu e un alt prieten, care din pacate are un serviciu ce il solicita de dimineata devreme). Femeile mergeau pe strada uitandu-se drept inainte, nici macar nu se uitau la fetzele barbatilor dimprejur..."

Nu stiu, puteti sa spuneti ce vreti, dar eu vreau sa ma scol la ora 10 si atunci voi fi la dispozitia tuturor cu multa pofta de viata!

Mie imi place sa fie totul "moca"

2006-11-29T00:09:00.000+02:00

....iata un subiect destul de delicat.

Ce sa fac daca toti prietenii zic asa, ca mie imi place sa am parte de toate pe gratis.

Si ce daca?

Pot sa spun sus si tare: vreau sa vad concerte doar cand primesc invitatii (de la Duran Duran la Obituary si de la Scooter la Therion) - bineinteles nu voi merge la AdrianMinune, vreau sa mananc pe gratis - sa fie mereu ziua vreunui coleg de munca, vreau sa ma cazez pe gratis in toate hotelurile din tara si din strainatate, sa fac vacante de vis in care sa-mi cheltuiesc banii doar pe cadouri si pe cumparaturi.

Sa fim o tara de gratuitati? Nu, departe de gandurile mele o asemenea perspectiva.

Cred ca vreau sa fiu regele industriei de consum din toate domeniile, sa am un monopol care sa-mi permita sa ma lafai porceste in toate ofrandele produse si comercializate de economia in care traiesc.

Si poate ca

intr-o zi le voi avea pe toate, asa cum vreau acum...nu e un exemplu prea bun, aceasta asteptare nesfarsita a zilelor in care "gratis" va fi cuvantul de ordine. Imi place insa sa fiu linistit si sa nu-mi fac prea mari griji. Pana atunci, sunt sigur ca voi trudi din greu pentru majoritatea placerilor lumesti, acestea care, desi pretindem ca nu sunt de o asa mare importanta, ne urmaresc insistent zilele si noptile in viata reala...

De unde atata dorinta pentru "moca" aici, in Romania? Si asta, deja la 17 ani de la momentul 1989. Nu sunt numai eu asa de ahtiat dupa "moca". Ii vad in jurul meu pretutindeni pe semenii mei, la fel de insetati de sentimentul care ii infioara asa de placut. Toti acestia vor sa fie recompensati pentru orele pierdute la serviciu in fata computerului sau a altor instrumente de tortura, pentru plictiseala orelor in care se fac ca muncesc...vor libertatea de a nu mai folosi mereu cardul, de a nu se scotoci in buzunarele "cu arici" pentru 10 lei in plus.

Eu sunt gratis? Da, vorbesc gratis pentru prietenii mei de obicei, iar acum iata, ma desfasor gratis pe net pentru toti cei care vor sa ma ia in seama. Nu va cer nici un banut pentru aceste randuri, asa ca astept si din partea voastra acelasi tratament. Va multumesc!

Organismostil

2006-11-28T14:00:00.000+02:00

De aici va incepe de fapt blogul.http://www.raduiordache.ro/PDF/Organismostil.pdf